BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826. Vezi definitia »

om care produce flatulatii Vezi definitia »

BIOCRÓM s.n. (Biol.) Pigment produs de plante sau de animale. [< fr. biochrome, cf. gr. bios – viață, chroma – culoare]. Vezi definitia »

OSTEOFIBRÓM s. m. tumoare mixtă conjunctivo-osoasă. (< fr. ostéofibrome) Vezi definitia »

MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom]. Vezi definitia »