ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. Vezi definitia »

TIRÁNIC, -Ă adj. Specific tiranilor, tiraniei; despotic. [< fr. tyrannique]. Vezi definitia »

RAHÍTIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de rahitism. ◊ (despre părți ale corpului) anormal dezvoltat, subțire. (< fr. rachitique) Vezi definitia »

CANÓNIC, -Ă adj. Conform cu canoanele bisericești, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus]. Vezi definitia »

PÚNIC, -Ă adj. care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei. ◊ (s. n.) dialect fenician vorbit la Cartagina. (< fr. punique) Vezi definitia »