pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir. Vezi definitia »

a da la buci expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat. Vezi definitia »

otincí, otincésc, vb. IV (reg.) 1. a lega firele rupte de natra războiului. 2. a lega strâns cu otincul. 3. a urni cu o pârghie. 4. a pune o greutate mai mare pe cel mai puternic. Vezi definitia »

răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăștia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s. f. (canal, braț arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40). Vezi definitia »

TRUBÁCI, trubaci, s. m. (Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din rus. trubaci. Vezi definitia »