MIEZ, miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc., inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc. interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din lame de oțel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 3. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius. Vezi definitia »

șez¹ s.n. (reg.) ocol pentru vite, folosit în timpul verii; zăcătoare. Vezi definitia »

TRAPEZ²(I)-/TRAPEZO- elem. „trapez”. (< fr. trapéz/i/-, trapézo-, cf. lat. trapezium, gr. trapezion) Vezi definitia »

ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau populației ei, privitor la Albania sau la populația ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. Vezi definitia »

JAVANÉZ, -Ă IA-VA-/ adj., s. m. f. (locuitor) din Java. ◊ (s. f.) limbă din grupul indonezian. (< fr. javanais) Vezi definitia »