EPICURÍSM s. n. Doctrină morală a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme.
Sursa: DEX '98 | Permalink

EPICURÍSM s. n. 1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine; școală epicuriană. 2. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere. (< fr. épicurisme)
Sursa: MDN | Permalink

EPICURÍSM s.n. Doctrină filozofică materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, la baza căreia stă un ideal individualist, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine, susținând că cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, liniștea și nu activitatea. [Var. epicureism s.n. / < fr. épicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].
Sursa: DN | Permalink