PÁLĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură tragere cu coasa sau cât se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Et. nec. Cf. alb. pale.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PÁLĂ², pale, s. f. 1. Organ activ al unei elice de avion, de vapor, de ventilator etc. sau al unui rotor, încastrat sau articulat la unul din capete în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PÁLĂ³, pale, s. f. (Înv.) Paloș. – Din tc. pala.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PÁLĂ⁴, pale, s. f. (Înv. și reg.) Capriciu, toană. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PÁLĂ⁵, pale, s. f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. palla.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PÁLĂ¹ s.f. 1. Veșmânt femeiesc constând dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (Text.) Semifabricat în formă de bandă continuă, obținut din fibre (de lână, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. [< lat. palla].
Sursa: DN | Permalink

PÁLĂ² s.f. Fiecare dintre brațele unei elice de avion și de vapor sau ale unui rotor de mașină. [< fr. pale, cf. lat. pala – lopată].
Sursa: DN | Permalink

PÁLĂ¹ s. f. 1. veșmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (text.) semifabricat, bandă continuă, din fibre (de lână, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. (< lat. palla)
Sursa: MDN | Permalink

PÁLĂ² s. f. fiecare dintre brațele unei elice de avion ori de vapor sau ale unui rotor de mașină ori de turbină. (< fr. pale)
Sursa: MDN | Permalink

pálă (-le), s. f. – Hanger, iatagan. – Mr. pală. Tc. pala (Șeineanu, II, 230; Lokotsch 1615), cf. ngr. πάλα, alb. palë, bg. pala. Nu e clară legătura dintre acest cuvînt și paloș, s. n. (spadă), care poate proveni din tc. paloș (după Meyer, Türk. St., I, 2. cuvîntul tc. provine din rom.), din mag. pallos (Gáldi, Dict., 95) sau din sb., cr., slov. paloš (Cihac, II, 241), cf. rus. palaš, pol. palasz, it. paloscio, v. fr. palache, germ. Pallasch (Schuchardt, ZRPh., XV, 95; REW 6157).
Sursa: DER | Permalink