HEGELIANÍSM s.n. Sistem filozofic idealist-obiectiv creat de G.W.F. Hegel, potrivit căruia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie „spiritul absolut”, o rațiune universală independentă de subiectul uman, pe care o consideră substanța și demiurgul realului și care se autodezvoltă în virtutea contradicțiilor sale interne. [Pron. -ghe-li-a-. / cf. fr. hégélianisme < Hegel – filozof german]. Vezi definitia »

ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme. Vezi definitia »

GASCONÍSM s.n. (Liv.) Predispoziție (a francezilor) pentru fanfaronadă; lăudăroșenie. [< fr. gasconnisme]. Vezi definitia »

DUALÍSM s. n. 1. dualitate (1). 2. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit căreia între fizic și psihic nu există raporturi de interdependență, cu o natură și funcții distincte. (< fr. dualisme) Vezi definitia »

ALEGORÍSM s.n. Faptul de a explica în alegorii, de a exprima în imagini; abuz de alegorii. [< fr. allégorisme]. Vezi definitia »