prápur (-re), s. n. – 1. (Înv.) Steag, stindard. – 2. Steag bisericesc. – 3. Peritoneu. – Var. prapor. Origine îndoielnică. Din sl. praporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 286; Conev 90), cf. rus. prapor; dar istoria cuvîntului nu este clară (din ngr. φλάμβουρον, după Miklosich, Fremdw., 119, ipoteză improbabilă; din sl. peró „pană”, pariti „a zbura”, după Vasmer, II, 425, soluție puțin convingătoare). S-ar putea porni de la gr. πρατίς „diafragmă” (Diculescu, Elementele, 476), al cărui rezultat rom. *prap, ar da pl. prapuri, înv. prapure; în acest caz ar trebui să se admită că sl. este împrumut din rom. – Der. praporcic (var. prapurcic), s. m. (port-drapel), din rus. praporčik, sec. XIX, înv. Vezi definitia »

nas în cur expr. (glum., vulg.) v. nas (1). Vezi definitia »

FÁUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri. Vezi definitia »

PANDÚR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr. Vezi definitia »

HADROZÁUR s. m. reptilă dinozauriană uriașă, fosilă. (< engl. hadrosaur) Vezi definitia »