ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo. Vezi definitia »

ANONÍM, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care nu-și indică numele; fără nume, al cărui nume este necunoscut; (text, operă de artă) al cărui autor nu este cunoscut. ◊ Societate anonimă = întreprindere capitalistă formată prin asocierea mai multor acționari. ♦ (Fig.) Neștiut, necunoscut. // s.f. Scrisoare nesemnată. [< fr. anonyme, cf. lat. anonymus, gr. anonymos < an – fără, onoma – nume]. Vezi definitia »

talím (-muri), s. n. – 1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv. Vezi definitia »

AUTONÍM, -Ă adj. 1. (despre un cuvânt) care se desemnează pe sine și nu obiectul pe care îl denumește. 2. (despre lucrări, opere) publicat sub numele adevărat al autorului. (< fr. autonyme) Vezi definitia »

prim (prímuri), s. n. – Bordură, ceapraz, firet. – Var. primă „panglică”. Mag. prém (Cihac, II, 292). În Trans. Vezi definitia »