BIPARTÍȚIE s. f. diviziune în două părți. (< fr. bipartition) Vezi definitia »

EPIGINÍE s. f. stare a unei flori cu organe epigine. (< fr. épigynie) Vezi definitia »

MIOPÍE, miopii, s. f. Defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie. Vezi definitia »

PLASMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază reacțiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie. Vezi definitia »

MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille). Vezi definitia »