SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. Vezi definitia »

DOCÉNT s. m. grad didactic în învățământul superior corespunzător celui de conferențiar universitar. (< germ. Dozent) Vezi definitia »

concedent Vezi definitia »

MANIAMÉNT s.n. Loc de depozitare a grăsimii sub pielea unui animal. [< fr. maniement]. Vezi definitia »

EZITÁNT, -Ă adj. care ezită; șovăitor, nehotărât. (< fr. hésitant) Vezi definitia »