pocîltí (pocâltésc, pocâltít), vb. – A se deșela, a se speti. Probabil din sl. pochilŭ „încovoiat”, dacă nu ne înșelăm glosîndu-l așa. Se folosește aproape exclusiv în expresia pocîltit de foame, pe care dicționarele o glosează de obicei „sleit de foame”. După Cihac, II, 268 și Scriban, din sl. poklati „a ucide”, dar der. este greoaie. – Der. pocîlteală, s. f. (anemie, demobilizare). Vezi definitia »

CAVALCANTI, Guido (c. 1259-1300), poet italian. Prieten al lui Dante. Reprezentant al „ducelui stil nou”. Lirică erotică (balade, canțonete, sonete). Vezi definitia »

ACETI- v. aceto-. Vezi definitia »

pământí, pământésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a deveni palid, a se face pământiu. 2. a se stabili definitiv undeva; a se împământeni. Vezi definitia »

BIBLIA DE LA BUCUREȘTI (1688), prima traducere integrală a „Bibliei” în limba română, datorată fraților Șerban și Radu Greceanu și tipărită din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești. Monument al limbii române vechi, cu rol deosebit în dezvoltarea limbii literare. Vezi definitia »