PRÉTCĂ, pretce, s. f. (Reg.) Fiecare dintre bețișoarele care susțin fagurii, în interiorul stupului. [Var.: preátcă s. f.] – Din scr. pritka. Vezi definitia »

BURSUFLÚRĂ, bursuflure, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorată gazelor generate de o ardere rapidă. – Din fr. boursouflure. Vezi definitia »

NIGROZÍNĂ, nigrozine, s. f. Amestec de coloranți negri obținut din anilină și întrebuințat la fabricarea cremei de ghete, la îmbibarea panglicilor pentru mașinile de scris etc. – Din fr. nigrosine. Vezi definitia »

inímă (ínimi), s. f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” întro glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer. Vezi definitia »

MACROSPOROFÍLĂ s. f. frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. (< fr. macrosporophylle) Vezi definitia »