colbișór s.m. (reg.) specie de pește. Vezi definitia »

CASTOR și POLLUX (numiți si DIOSCURI) (în mitologia greacă), frați gemeni, fii lui Zeus și ai Ledei. Semizei, dispuneau alternativ de nemurire. După moarte, au fost transformați în planete și așezați în zodiac sub numele de Gemenii. Simbol al dragostei frățești și al prieteniei desăvârșite. Vezi definitia »

FÚNCTOR s. m. (log.) conector interpropozițional care joacă rolul de operator logic; orice cuvânt cu funcție sintactică. (< fr. foncteur) Vezi definitia »

păstór (păstóri), s. m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400). Vezi definitia »

ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. Vezi definitia »