ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. Vezi definitia »

găgăúț (-ți), s. m. – Nume al unei populații de origine cumanică, în sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kök uz „ușă albastră”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legătură cu găgăuț „stupid”, împotriva părerii din DAR. Vezi definitia »

DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț. Vezi definitia »

Moț, român locuitor al zonei Țara Moților din Munții Apuseni. Denumirea de „topi” sub care mai sunt cunoscuți moții provine din limba germană: „Die Zopfen”. plural: topi Vezi definitia »

DENÚNȚ s.n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare. V. delațiune. [< denunța]. Vezi definitia »