PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. 2. lege de bază a unei științe, arte etc. 3. element primordial, cauză primară a lumii fizice. ♦ ~ activ = substanță care constituie esența unui produs vegetal sau animal. 4. regulă, normă de acțiune, de comportare, de apreciere etc. ♦ în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe) Vezi definitia »

RUBÍDIU s.n. Metal alcalin alb, foarte reactiv, asemănător cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium]. Vezi definitia »

ERMITÁGIU s.n. v. ermitaj. Vezi definitia »

terțíu (-íe), adj. – (Berbec) care are peste doi ani. – Var. tîrțiu, interțiu, (în)tărțîu. Lat. tertĭus, al cărui rezultat normal, *terți, a primit suf. -iu, ca negriu ‹ negru, suriu ‹ sur etc. După Pușcariu 1740 și REW 8679, de la un lat. *tertῑvus: după Tiktin, din lat. in tertĭo (anno), cu ideea că ar fi vorba de o formație cultă; după Giuglea, Contribuții, 20 și Candrea, din lat. *tertianeus. Cf. anțărț, terță. Vezi definitia »

CONJÚGIU s.n. v. coniugiu. Vezi definitia »