CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv. Vezi definitia »

DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. Vezi definitia »

TARDÍV, -Ă, tardivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. – Din fr. tardif. Vezi definitia »

CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj.Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector. 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază. – Din fr. connectif, lat. connectivus. Vezi definitia »