ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure. Vezi definitia »

PLÍNTĂ s.f. 1. Partea inferioară a unei coloane, a unui zid, care iese în afară; soclu, piedestal. 2. Fâșie de lemn, de piatră etc. așezată în partea inferioară a pereților unei camere pentru a feri pereții de lovituri și umezeală și pentru a astupa rostul dintre pardoseală și perete. [< fr. plinthe, lat. plinthis, cf. gr. plinthos]. Vezi definitia »

búdă (-de), s. f. – 1. (Trans.) Cocioabă, colibă. – 2. (Mold.) Prăvălie, magazin. – 3. (Trans.) Closet. – Var. bujdă, burdă, bușdă. Pol., rus. buda „colibă” (Cihac, II, 31), cf. mag. buda (Gáldi, Dict., 111). Cf. și butcă și bordei. Der. bujd(e)ucă, s. f. (Mold., locuință dărăpănată, cocioabă); bujdei (var. bușdei, bujdulă, bușdulă), s. n. și f. (magherniță, șandrama); budar, s. m. (fîntînar). Vezi definitia »

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci). Vezi definitia »

BATISFÉRĂ s. f. nacelă sferică suspendată cu un cablu, pentru cercetări submarine la mari adâncimi. (< fr. bathysphère) Vezi definitia »