PECUNIÁR, -Ă adj. bănesc. (< fr. pécuniare, lat. pecuniarius) Vezi definitia »

a trece pe sărindar expr. (intl.) a trece printr-un necaz; a scăpa cu fața curată dintr-o încurcătură. Vezi definitia »

SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ◊ (Log.) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din lat. singularis, fr. singulier. Vezi definitia »

TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar. Vezi definitia »

ACREDITÁR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (< acredita + -ar) Vezi definitia »