POZITIVÍSM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretică generalizată a lumii, susținând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent în științele juridice care admite numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Vezi definitia »

ESCAPÍSM s. n. concepție filozofică și etică ce preconizează evadarea din cotidian prin contemplarea „esențelor spirituale”, căutarea unui refugiu în atemporalitate. (< engl. escapisme) Vezi definitia »

IZOPOLIMORFÍSM s. n. proprietate a unor substanțe sau minerale de a cristaliza în mai multe forme diferite. (< engl. isopolymorphism) Vezi definitia »

RECONSTRUCȚIONÍSM s. n. orientare în pedagogia contemporană americană, care susține că esența educației trebuie s-o constituie orientarea tinerilor spre un program de reforme sociale în vederea unei reconstrucții a societății într-un spirit democratic. (< reconstrucție + -/on/ism) Vezi definitia »

INSULARÍSM s. n. tendință a unui popor insular de a nu avea contacte cu continentele vecine. (< fr. insularisme) Vezi definitia »