puricár, puricári, s.m. și puricáre,, s.n. 1. (s.m.; reg.) hoț. 2. (s.n.; pop. și fam.) degetul gros al mâinii; policar. Vezi definitia »

CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. Vezi definitia »

SALÁR s. n. v. salariu. Vezi definitia »

tătár (-ri), s. m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao. – Der. tătarcă, s. f. (tătăroaică: mătură; hrișcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuță (var. tărtăcuță), s. f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s. f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătărește, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s. f. (desime, asprime); tătărime, s. f. (mulțime de tătari); tătarnică, s. f. (varietate de spin, Echinops). Vezi definitia »

BAZILÁR, -Ă adj. 1. (anat.) care servește ca bază. 2. la baza unui organ. (< fr. basilaire) Vezi definitia »