GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie. Vezi definitia »

ASTATÍNIU s. n. element radioactiv sintetic. (< germ. Astatinium, fr. astatine) Vezi definitia »

LÍTIU s. n. metal alcalin, alb-argintiu, moale și foarte ușor, sub formă de alumosilicați. (< fr. lithium) Vezi definitia »

PARÍU s.n. Rămășag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constând dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul câștigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari]. Vezi definitia »

FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium. Vezi definitia »