Definita cuvantului rechizitoriu
RECHIZITÓRIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitór s. n.] – Din fr. réquisitoire.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu rechizitoriu
TERITÓRIU s. n. 1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică. ◊ porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat. 2. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire) Vezi definitia »
BÁIU interj. (Reg.) Nici să nu te gândești (la așa ceva)! nici vorbă! – Probabil din ba + io (= eu). Vezi definitia »
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire. Vezi definitia »
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). Vezi definitia »
ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurba + suf. -giu. Vezi definitia »