gălúșcă (-ște), s. f. – Chiftea de carne sau de făină. Sl., cf. pol. gałuszka, rus. galuška, mag. galuska (Cihac, II, 113; DAR). Cf. gîlcă. Vezi definitia »

COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. Vezi definitia »

ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere]. Vezi definitia »

URÍNĂ s. f. lichid secretat de rinichi și colectat de vizică. (< fr. urine, lat. urina) Vezi definitia »

inímă (ínimi), s. f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” întro glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer. Vezi definitia »