CERIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 ºC, p. f. 3.468 ºC) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803. Vezi definitia »

ai pup iu! expr. (adol.) te sărut!, te pup! Vezi definitia »

TRANZITÓRIU, -IE adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de trecere, de tranziție; intermediar. ♦ (Despre fincționarea unui sistem) Caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. [Pron. -riu. / cf. fr. transitoire, lat. transitorius]. Vezi definitia »

AZURÍU, -ÍE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru-deschis. – Din azur + suf. -iu. Vezi definitia »

SOLÓDIU s. n. sol evoluat prin dezalcalizare, în al cărui profil se află un orizont eluvial. (< rus. solodi) Vezi definitia »