MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. Vezi definitia »

DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊ Propoziție disjunctivă (și s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție desjunctivă. ♦ (Log.; despre judecăți) In care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif]. Vezi definitia »

ZLOBÍV, -Ă, zlobívi, -e, adj. (Var.) Zglobiu. (cf. zglobiu) Vezi definitia »

DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Franțuzism) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. Vezi definitia »

BIJECTÍV, -Ă adj. (mat.; despre funcții) în același timp surjectivă și injectivă. (< fr. bijectif) Vezi definitia »