úșă (-și), s. f. – 1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo. – Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol. Vezi definitia »

LANSÉTĂ s. f. 1. undiță cu dispozitiv mecanic care permite derularea firului de pe tamburul mulinetei. 2. (arhit.) arc frânt foarte ascuțit, care determină deschideri înalte și înguste. (< fr. lancette) Vezi definitia »

a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare. Vezi definitia »

HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. materie colorantă roșu-închis, rezultată din degradarea hemoglobinei. (< fr. hématoporphyrine) Vezi definitia »

spencúță, spencúțe, s.f. (reg.) coș mic, folosit și ca măsură de capacitate mai mică de 15 kg. Vezi definitia »