Definita cuvantului predicativ
PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparține predicatului. – Din fr. prédicatif.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu predicativ
EXCLAMATÍV, -Ă adj. Care exprimă o exclamație. ◊ Propoziție exclamativă (și s.f.) = propoziție în care se exprimă o stare afectivă (admirație, bucurie, surprindere etc.). [< fr. exclamatif]. Vezi definitia »
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus]. Vezi definitia »
PANDANTÍV s.n. 1. Bijuterie, piatră prețioasă în formă rotundă sau ovală, care se poartă atârnată la gât. 2. Porțiune a unei bolți sferice aflată între arcele mari care susțin o cupolă. [Var. pendantiv s.n. / < fr. pendentif]. Vezi definitia »
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. Vezi definitia »
CONSTITUTÍV, -Ă adj. care intră în componența unui lucru, care reprezintă un element esențial în structura lui; constituent. (< fr. constitutif) Vezi definitia »