șleau⁵ s.n. (reg.) noroi foarte apos. Vezi definitia »

sáu conj. – Ori. Lat. sĕu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui sĕu, și al cărui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe ea › a, cf. lĕvo › iau. Cf. Meyer-Lübke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la sĕu cu aut, după Pușcariu 1533, Tiktin și Candrea. Vezi definitia »

bleáu (bleáuri), s. n. – 1. Tablă albă. – 2. Tablă de fier care îmbracă osia carului, pentru evita atingerea cu butucul roții – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech „tablă albă”, cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roată). Vezi definitia »

baubáu (bau-) s. m., art. baubául (-ba-ul), g.-d. lui baubáu / baubáului Vezi definitia »

ART NOUVEAU (denumire franceză) [ar nuvó] Stil în arhitectură, arte decorative și sculptură dezvoltat în Franța la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Termenul este folosit și ca denumire pentru întreaga artă de la granița dintre cele două secole. Principalele centre de manifestare sînt în Paris și Nancy, în ultimul dezvoltîndu-se o adevărată școală, mai ales în sticlă și ceramică, al cărei reprezentant este E. Gallé. V. și Arta 1900. Vezi definitia »