ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca]. Vezi definitia »

FRONDÓR I. s. m. partizan al frondei (1, 2). II. adj., s. m. f. (fig.) (cel) care critică, contrazice; răzvrătit, rebel. (< fr. frondeur) Vezi definitia »

BIFÓR, -Ă adj. (În arhitectura romanică și gotică, despre o deschidere) Cu două uși, cu două canaturi despărțite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc. [< lat. biforis]. Vezi definitia »

năzuitór, năzuitoáre, adj. (adj.) 1. (înv.) care năzuiește. 2. (reg.) insistent, obraznic. Vezi definitia »

INDICATÓR, -OÁRE I. adj. care indică, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. panou de semnalizare a direcției, a distanței pe un drum etc. 3. lucrare ca îndrumător. III. s. m. 1. expresie numerică ce caracterizează cantitativ un fenomen sau proces, ori îi definește evoluția. 2. substanță care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanțe. 3. plantă care, prin prezența sau absența sa într-un ecosistem, indică caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor. (< fr. indicateur) Vezi definitia »