poártă (pórți), s. f. – 1. Deschizătură și loc de trecere într-un loc împrejmuit. – 2. Imperiul otoman. – Mr., megl. poartă, istr. poartę. Lat. porta (Pușcariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat., port. porta, fr. porte, sp. puerta. – Der. portar (mr. purtar), s. m. (paznic; Munt., șambelan, boier însărcinat cu protocolul, cel care introduce trimișii Porții; Mold., comandantul cetății Suceava, capitala țării, șeful armatei), ar putea reprezenta direct lat. portārius (Pușcariu 1358; REW 6673); portăreasă, s. f. (femeie care păzește poarta); portărel, s. m. (înv., slujbaș domnesc subordonat marelui portar; executor judecătoresc); portărie, s. f. (meseria de portar). – Der. neol. portic, s. n., din fr. portique; portieră, s. f., din fr. portière; portal, s. n., din fr. portail. Vezi definitia »

INTUMESCÉNȚĂ s.f. 1. Umflătură. 2. Undă pozitivă, creștere locală a nivelului unei ape. [< fr. intumescence, cf. lat. intumescentia]. Vezi definitia »

GHERGHÍNĂ, gherghine, s. f. Plantă erbacee perenă cu tulpina înaltă, cu flori mari, de culori și forme variate, cultivată ca plantă decorativă; dalie (Dahlia cultorum). – Din germ. Georgine. Vezi definitia »

CÁPĂ s. f. 1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♦ de ~ și spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri și înfruntări primejdioase. 2. dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. poziție pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai ușor valurile, vântul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa) Vezi definitia »

BUFOTOXÍNĂ s. f. constituent al veninului de broască râioasă, analgezic și hemostatic. (< fr. bufotoxine) Vezi definitia »