ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. Vezi definitia »

ANTICLINÓRIU, -IE adj., s. n. (structură geologică de cute) în formă de anticlinal. (< fr. anticlinorium) Vezi definitia »

ZIRCÓNIU s.n. Metal alb-cenușiu, greu fuzibil, cu rezistență mecanică ridicată, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -nìu; simb. Zr] (din fr. zirconium) Vezi definitia »

REDHIBITÓRIU, -IE adj. care face să se anuleze o vânzare. (< lat. redhibitorius, fr. rédhibitoire) Vezi definitia »

HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. haci. Vezi definitia »