Definita cuvantului articulație
ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu articulație
promișlénie (-ii), s. f. – Providență. Sl. promyšljenije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »
POLIDACTILÍE s.f. (Med.) Anomalie caracterizată prin prezența mai multor degete la mâini sau la picioare. [Gen. -iei. / < fr. polydactylie, cf. gr. polys – numeros, daktylos – deget]. Vezi definitia »
DIZGRÁȚIE s.f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței unui om influent, cu putere. [Gen. -iei, var. dezgrație s.f. / < it. disgrazia, cf. fr. disgrâce]. Vezi definitia »
-EPÍE elem. „pronunțare, rostire”. (< fr. -epie, cf. gr. epos, vorbire, cuvânt) Vezi definitia »
REGISTRÁȚIE s. f. arta de a utiliza, prin mânuirea registrelor, posibilitățile timbrale ale orgii sau clavecinului. (< fr. registration) Vezi definitia »