HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

TOPONIMÍE s. f. 1. totalitatea numelor de locuri, a denumirilor geografice ale unei regiuni, țări etc. 2. ramură a lingvisticii care studiază toponimele; toponomastică. 3. parte a morfologiei medicale care indică poziția și locul organelor și al părților anatomice. (< fr. toponymie) Vezi definitia »

PARTÍȚIE s.f. (Rar) Diviziune, separare. ♦ (Mat.) Descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ♦ (În lingvistica matematică) Împărțirea cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. [Gen. -iei. / < fr. partition, cf. lat. partitio – împărțire]. Vezi definitia »

DOCTORÍE, doctorii, s. f. Preparat, substanță care se folosește pentru vindecarea, ameliorarea sau prevenirea unei boli; medicament, leac. [Var.: (pop.) doftoríe s. f.] – Doctor + suf. -ie. Vezi definitia »

PROCTALGÍE, proctalgii, s. f. (Med.) Durere a anusului. – Din fr. proctalgie. Vezi definitia »