ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui. Vezi definitia »

desfăcut la brăcinari expr. care provoacă (pe cineva) la o competiție. Vezi definitia »

DIOSCÚRI s. m. pl. (mit.) supranumele a două divinități străvechi (Castor și Polux), frați gemeni, patroni ai tineretului și ai exercițiilor fizice. (< fr. dioscures) Vezi definitia »

iongărí, vb. IV (reg.) a curăți locul de lucru dintr-o mină. Vezi definitia »

a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. Vezi definitia »