potcoáică, potcoáice, s.f. (reg.) duh rău care aduce potca, deochiul. Vezi definitia »

a se bate pe burtă (cu cineva) expr. a fi în relații familiare (cu cineva). Vezi definitia »

pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

PARTÍCULĂ, particule, s. f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanță, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însușiri specifice și nu poate fi redusă în unități mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atașat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părți de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoțește un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula. Vezi definitia »

STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură. Vezi definitia »