POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [< polariza]. Vezi definitia »

NEGOCIÉRE, negocieri, s. f. Acțiunea de a negocia și rezultatul ei; negociație. [Pr.: -ci-e-] – V. negocia. Vezi definitia »

CĂPUÍRE¹, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui. Vezi definitia »

EXTRĂDÁRE s.f. Acțiunea de a extrăda. [< extrăda]. Vezi definitia »

DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Rar) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. Vezi definitia »