EXCÉPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio) Vezi definitia »

MIOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care studiază natura, structura și funcțiile mușchilor; sarcologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologie. Vezi definitia »

SCATOFILÍE s.f. Formă de perversitate cu atracție pentru murdărie. [< fr. scatophilie, cf. gr. skor – excrement, philein – a iubi]. Vezi definitia »

HIPOFAGÍE s.f. Hrănire cu carne de cal. [Gen. -iei. / < fr. hippophagie, cf. gr. hippos – cal, phagein – a mânca]. Vezi definitia »

ORGANECTOMÍE s. f. (med.) rezecție a unei porțiuni de organ. (< fr. organectomie) Vezi definitia »