POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon) Vezi definitia »

scaramanghión, s.n. (înv.) un anumit obiect de îmbrăcăminte. Vezi definitia »

martiricón s.n. (înv.) mărturie, atestare, certificare. Vezi definitia »

FÁUSTPATRON s.n. Aruncător portativ de grenade antitanc. [Pron. fa-ust-. / < germ. Faustpatrone]. Vezi definitia »

ANIÓN s.m. Ion încărcat cu sarcină electrică negativă. [Pron. -ni-on. / < fr. anion]. Vezi definitia »