țanc (-curi), s. n. – 1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var. lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s. f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli). Vezi definitia »

a sosi la țanc expr. a veni la momentul potrivit. Vezi definitia »

SOLBÁNC s. n. apărătoare de beton la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie. (< germ. Sohlbank) Vezi definitia »

FLANC¹ s.n. 1. Extremitate, parte laterală a unei formații, a unui dispozitiv de luptă; latură. ◊ De flanc = dintr-o parte; în flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Carton special care servește la confecționarea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. 4. Partea laterală a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc]. Vezi definitia »

HODORÓNC-TRÓNC interj. Exclamație folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau când spune o vorbă deplasată. – Hodoronc + tronc. Vezi definitia »