TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. Vezi definitia »

LIMF- v. limfo-. Vezi definitia »

timf (-fi), s. m. – Monedă rusă înv. Pol. tynf (Tiktin). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

AMF- v. amfi-. Vezi definitia »

DAMF s. n. (fam.) miros de alcool pe care îl exală cineva sau ceva. (< germ. Dampf) Vezi definitia »