PROTOCLORÚRĂ, protocloruri, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în clor pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din fr. protochlorure. Vezi definitia »

CLEPSÍDRĂ s.f. Instrument folosit în vechime pentru măsurarea timpului, bazat pe determinarea acestuia cu ajutorul unui lichid sau al nisipului care curge dintr-un rezervor în alt rezervor; ceas de apă; ceas de nisip. [< fr. clepsydre, cf. gr. klepsydra]. Vezi definitia »

schindiseálă², schindiséli, s.f. (reg.) zor, grabă. Vezi definitia »

HELIÓZĂ s. f. insolație. (< fr. héliose) Vezi definitia »

túrtă (-te), s. f. – 1. Azimă, cocă; este turtită și fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Pușcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Pușcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuși cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simțit drept creație expresivă (probabil așa era în lat.), datorat prezenței lui turti, cf. tufli, tepși. – Der. turtea (var. turtică, turtie), s. f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreață, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), și probabil sb., slov. turta. Vezi definitia »