RESTAURÁȚIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil în arta franceză din epoca restaurației burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ♦ Perioadă în istoria literaturii engleze, cuprinsă între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio]. Vezi definitia »

CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation. Vezi definitia »

AMFIBOLÍE s. f. ambiguitate. (< fr. amphibolie) Vezi definitia »

AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio. Vezi definitia »

NISTAGMOGRAFÍE s. f. tehnica înregistrării mișcărilor nistagmice. (< fr. nystagmographie) Vezi definitia »