OMOTERMÍE s. f. (fiz.) caracteristica unui corp cu temperatură omogenă și constantă. ◊ scădere treptată a temperaturii oceanice de la suprafață spre fund. (< fr. homothermie) Vezi definitia »

TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcțiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonație sau de formă și care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia. Vezi definitia »

PALUDOLOGÍE s.f. 1. Știință care studiază aspectele floristice, ecologice, chimice și biocenotice ale mlaștinilor. 2. Malariologie. [Gen. -iei. / < fr. paludologie, cf. lat. palus – mlaștină, gr. logos – știință]. Vezi definitia »

RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. Vezi definitia »

TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie. Vezi definitia »