ANGELOLOGÍE s. f. parte a dogmaticii care tratează despre îngeri. (< fr. angélologie) Vezi definitia »

AXIOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} gr. axios „valoros” + logos „studiu”) s. f. Disciplină filozofică care studiază valorile; teoria valorilor. Bazele a. ca disciplină aparte au fost puse în a doua jumătate a sec. 19, de R.H. Lotze și în continuare de Fr. Nietzsche, dar mai ales de școala reprezentanților neokantieni de la Baden (W. Wildelband, H. Rickert) cărora li se datorează distincțiile riguroase între valoare și existență, sens și valoare, valori și lucruri. Importante contribuții au adus ulterior M. Scheler, N. Hartmann, precum și filozofii români: A.D. Xenopol, P. Andrei, L. Blaga, T. Vianu, E. Speranția, P. Comarnescu. Vezi definitia »

TRAHEOPATÍE s. f. afecțiune a traheii. (< fr. trachéopathie) Vezi definitia »

ODOGRAFÍE s. f. descriere a drumurilor dintr-o regiune. (< fr. odographie) Vezi definitia »

INERȚÍE s. f. 1. stare de inactivitate, de pasivitate, indulgență, apatie. ♦ ~ uterină = lipsă de contracție și de retractare a mușchiului uterin după naștere. 2. proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de mișcare sau de repaus în care se află, atâta timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 3. proprietate a unui sistem fizico-chimic, sau tehnic de a reacționa slab, sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 4. (fig.) tendința de a rămâne în activitate; indolență, apatie. (< fr. inertie, lat. inertia) Vezi definitia »