EXPUNCȚIÚNE s.f. (Filol.) Terminare, încheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat. expunctio, cf. fr. exponction]. Vezi definitia »

APELAȚIÚNE s.f. (rar) 1. (Franțuzism) Denumire, calificare, nume. 2. (Jur.) Apel. ♦ Adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte). [Var. apelație s.f. / cf. fr. appellation, lat. appellatio]. Vezi definitia »

IRUPȚIÚNE s.f. v. irupție. Vezi definitia »

LOCUȚIÚNE s.f. Grup de cuvinte care, pierzându-și semnificația lor proprie, au împreună valoarea unui singur cuvânt și o funcție gramaticală unică. [Pron. -ți-u-, var. locuție s.f. / cf. fr. locution, lat. locutio]. Vezi definitia »

VARIAȚIÚNE s. f. (muz.) tehnică de modificare melodică, ritmică, armonică etc. a unui motiv, a unei teme etc. ◊ dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. (< fr. variation) Vezi definitia »