SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus. Vezi definitia »

SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. Vezi definitia »

HAZÁRD s. n. 1. întâmplare (neașteptată). ♦ joc de ~ = joc de noroc. 2. (fil.) lipsă de ordine în structura unor sisteme. 3. soartă, destin. (< fr. hasard) Vezi definitia »

LOMBÁRD², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Lombardia. II. adj. ♦ arhitectură ~ă = arhitectură romană din nordul Italiei (în sec. XI); benzi ĕ = benzi verticale în relief ușor care decorau zidurile exterioare ale primelor biserici romane; lezene (1). ◊ (s. n.) dialect italian vorbit în Lombardia. (< fr. lombard) Vezi definitia »

nard (-duri), s. n. – Plantă erbacee din reg. Himalaia, esență parfumată din rădăcina acestei plante. – Var. (înv.) nardos. Mgr. νάρδος. Sec. XVI. Vezi definitia »