PARTÍȚIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ◊ (inform.) zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio) Vezi definitia »

INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction. Vezi definitia »

DOCIMOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul sistematic al examenelor și al concursurilor în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu]. Vezi definitia »

NĂSTURĂRÍE, năsturării, s. f. (Rar) Atelier în care se fac nasturi; magazin în care se vând nasturi. – Nasture + suf. -ărie. Vezi definitia »

TURBINECTOMÍE s. f. ablațiune a unuia dintre cornetele foselor nazale. (< fr. turbinectomie) Vezi definitia »