AFÓN, -Ă adj. 1. Care și-a pierdut vocea. ♦ Care cântă fals, care n-are voce sau simț muzical. 2. Consoană afonă = Consoană care se articulează fără vibrarea coardelor vocale; consoană surdă. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fără, phone – voce]. Vezi definitia »

diácon (diáconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon). Vezi definitia »

PROTIRÓN s. n. 1. (ant.) vestibul al unei case grecești. 2. mică construcție adăugată peretelui de intrare într-o biserică, portalului sau pronaosului, constând dintr-o boltă în formă de baldachin sprijinită de perete și susținută, în față, de două coloane. (< gr. prothyron) Vezi definitia »

ANTIELECTRÓN s. m. pozitron. (< fr. antielectron) Vezi definitia »

ENDECAGÓN s. n. poligon cu unsprezece laturi. (< fr. hendécagone) Vezi definitia »