CORIGÉNȚĂ s.f. Situația în care se găsește un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijență s.f. / < corigent]. Vezi definitia »

CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance) Vezi definitia »

REDEVÉNȚĂ s.f. (În economia capitalistă) Cotă, plătibilă la date fixe, care revine capitaliștilor, acționarilor, din produsul unei exploatări. [< fr. redevance]. Vezi definitia »

ENDOMETRIÓZĂ s.f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin dezvoltarea de endometrioame. [Pron. -tri-o-. / < fr. endométriose]. Vezi definitia »

MEFIÉNȚĂ s. f. 1. neîncredere, bănuială. 2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. (< fr. méfiance) Vezi definitia »